Descriere
Să putem aduce o nouă viață pe Pământ este cu adevărat un dar incredibil pe care noi, femeile, l-am primit și îl dăm mai departe cu grijă și iubire. E drept că de-a lungul sarcinii, vor fi zile și zile. Zile în care te vei mișca mai greu, zile cu greață și vărsături, zile în care te vei frământa de întrebări la care doar timpul îți poate răspunde, de incertitudini și emoții răscolitoare. Dar și zile în care vei simți noua viață în tine, în care fericirea te va purta pe aripile ei înspre o stare de extaz, ca și când nicio altă femeie până la tine nu a mai trăit așa ceva.
CD-ul de meditații prenatale „În pântece” a fost conceput în urma ședințelor de psihoterapie cu femeile însărcinate (pe diferite problematici psihologice) în care am folosit meditația ca tehnică de suport pentru a se relaxa și deveni din ce în ce mai conectate la copilul din pântece.
Ritmul accelerat al vieții de zi cu zi cu sarcinile de serviciu, indiferent în ce domeniu ai profesa, cu evenimentele din familie și grupul tău de prieteni, dar și cu efectuarea analizelor medicale, a ecografiilor și a grijii de a te asigura că faci tot ceea ce trebuie pentru ca bebelușul tău să se dezvolte sănătos – să mănânci echilibrat, să nu mai fumezi, să nu mai consumi alcool, să te hidratezi adecvat, să dormi, să faci regulat mișcare etc., te poate agăța în prinsoarea lui fără a îți mai lăsa timp pentru a te apropia cu inima și gândul de copilașul tău. De câte ori nu am auzit femei însărcinate tânguindu-se că au fost atât de prinse cu diferite chestiuni că au și uitat că sunt însărcinate și să se gândească la copilul care se dezvoltă înlăuntrul lor?!
Da, uneori, poate fi prea mult!
Munca, grijile, informațiile, disconforturile fizice, întrebările care îți gonesc prin minte ori emoțiile care năvălesc unele după altele în interiorul tău. Și cât de bine ți-ar prinde un „reminder” care să te pună în contact cu nevoia de a pune un Stop! temporar pentru a te relaxa și a te pune în contact cu copilul pe care îl poți în uter.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.