Ți s-a întâmplat vreodată ca venindu-ți în fire, la scurt timp (sau chiar și mai mult) după ce ai luat foc și ai explodat în relație cu copilul tău (indiferent de vârsta lui) și ai țipat la el, și l-ai certat, și l-ai insultat, și l-ai smucit ori chiar l-ai plesnit, să te uiți în urmă la eveniment și să concluzionezi că ai reacționat disproporționat în raport cu firul acțiunii evenimentului? Ți s-a întâmplat posteveniment să te întrebi: Ce-o fi fost în mintea mea? Parcă nu eram eu! M-am comportat ca un copil de 3 ani! Că te-ai ambalat mult prea tare pentru o chestiune pe care o fac mai toți copiii de vârsta lui?* ^{(vezi exemple)}

Dacă da, trebuie să știi că felul în care te-ai comportat nu a fost un răspuns la evenimentul din prezent, ci o reacție la ceva din trecut. O reacție automatizată la un declanșator (trigger), care s-a pus în funcțiune cu repeziciune și precizie mai ceva ca o linie de producție.

Noi, psihologii în lucrul cu traumele facem o diferență între reacție și răspuns la un declanșator (trigger):

• Reacția e un lanț de impulsuri somatice imediate, gânduri automatizate (credințe disfuncționale și limitative – Nu-i pasă de mine. Își bate joc de mine.) și reactivitate emoțională. Se alimentează extrem de rapid unele pe celelalte, stârnindu-se și amplificându-se reciproc, trecând de la un nivel la altul de intensitate și iraționalitate. Sunt modalități învechite de a gestiona anumite situații. Totul se termină în cele din din urmă într-un și mai mare conflict intrapsihic/ interpersonal extrem de riscant, pentru că întărește sau produce noi argumente care susțin credințele disfuncționale.

• Răspunsul însă, e o succesiune de pași care se construiește rând pe rând pornind de la impulsurile somatice care apar imediat în corp. Presupun acte de retragere și observare a ceea ce se întâmplă în interior, de conștientizare și meta-observare, de domolire a reactivității emoționale îndată ce e resimțită, de curiozitate privind caracterul familiar al situației, de recunoaștere a triggerului și rămânere în prezent. Răspunsul se construiește așadar, pornind de la reacția extrem de personală a fiecăruia dintre noi. Se construiește și apoi, se exersează iar și iar în procesul psihoterapeutic până începe să se automatizeze.

• Declanșatorul (trigger) e un element sau o combinație din prezent care amintește de traumele suferite altădată. fără ca amintirile să fie explicite sau conștiente, cât implicite, corporale, emoționale și inconștiente. Așadar,e foarte probabil să nici nu îți dai seama că îți amintești ceva, că acolo înăuntrul tău, creierul (la nivelul hipocampusului, amigdalei putamenului și nucleului caudat) și corpul tău operează cu una sau mai multe amintiri. Prin urmare, prezentul dispare rapid din aria de lucru a prefrontalului (cel mai elaboat și complex nivel al creierului) și curenții reci ai trecutului te învăluie fără ca măcar să ai habar. Senzația pericolului s-a mutat instant de atunci acum, de acolo aici, așa că nevoia imediată de apărare este iminentă. Trecutul nu e mort și îngropat, nici măcar nu a trecut, după cum bine spunea William Faulkner.

Fiecare dintre noi reacționăm sau răspundem la o serie de declanșatori specifici și personali, iar mulți dintre aceștia sunt chiar foarte comuni nouă oamenilor. Din inventarul celor mai comuni declanșatori (J. Fisher) fac parte:

• a nu fi ascultat, a nu se ține cont de spusele/ nevoile/ dorințele noastre;
• a fi amenințați cu părăsirea, a fi lăsați să așteptăm, singurătatea;
• spațiu în dezordine;
• confruntarea, furia și manifestările sale;
• a fi criticat;
• neajutorarea și neputința, vulnerabilitatea.

Concluzia e următoarea: Ori de câte ori, se întâmplă să reacționezi rapid, bruc și prea intens, disproporționat în relație cu evenimentul din fața ta, trăind senzații puternice și specifice în corp fiindu-ți foarte greu, chiar imposibil să te oprești, e despre trecut, nu despre prezent. Reacțiile sunt direct proporționale cu experiențele din trecut și invers proporționale cu situațiile din prezent, în timp ce răspunsurile sunt direct proporționale cu prezentul și asta însemană să trăiești în prezent.

^*Exemple: Deși nu a împlinit nici măcar un an, aruncă și stropește în jur cu mâncarea din farfurie sau dimpotrivă plimbă mâncarea prin farfurie și nu mânâncă? La 3 ani îți răspunde cu un Nu clar si apăsat când îi spui să își adune jucăriile din cameră sau se revoltă în magazin că nu îi cumperi jucăria pe care tocmai a pus ochii? Se repede la fratele/ sora sa, căruia/căreia îi smulge jucăria din mână pe care o ține ca pe un trofeu? La 7 ani, privește în gol prelungit alunecând undeva unde nu îl poți ajunge? Se mișcă prea lent ori prea repede?

Dr.psih. Camelia Chețu