Mama, vreau să îmi cresc copilul cum cred eu că îi e mai bine
A deveni părinte e un context extrem de complex care poate fi un prilej deosebit de valoros în procesul câștigării independenței față de proprii părinți. Mai jos o să redau unul din episoadele acestui proces îndelungat.
(Mama, cu inima bătând tare, dar vrea să vorbească cu maturitate și fără furie): – Mamă, apreciez cât de preocupată ești cu privire la X. Știu cât de important este pentru tine ca nepotul tău să fie bine îngrijit. E ceva important ce simt că trebuie să îți spun. Vezi, mama, X este copilul meu. Și mă străduiesc din greu să învăț cum să fiu o mamă bună și să am o relație bună cu copilul meu. Este foarte important pentru mine să fac în relație cu el ceea ce eu cred că i se potrivește cel mai bine. Știu că uneori fac greșeli și nu fac ceea ce trebuie și cum trebuie. Dar acum am nevoie să am grijă de X așa cum văd eu că are nevoie. Trebuie să fac asta pentru el și trebuie să fac asta pentru mine. Și pentru asta aș vrea foarte mult să am tot suportul tău.
– Mamă, când îmi spui ce și cum să procedez cu X, când mă corectezi sau faci lucrurile în locul meu, nu mă ajută deloc. Ar conta enorm pentru mine să nu o mai faci.
(Mama mamei, cu irascibilitate în glas): – Da, dar nu pot sta cu coatele în sân și să mă uit cum copilul suferă.
(Mama): – Mamă, cred că nu m-ai auzit. Poate că mă înșel cu privire la a îl lăsa pe X să plângă sau … poate că am dreptate. Nu pot ști sigur. Dar ceea ce e foarte important pentru mine acum, ca mamă a lui X, să fac ceea ce simt că este cel mai bine pentru el. Nu spun că nu voi face niciodată greșeli sau că voi avea mereu ultimul cuvânt. Ceea ce vreau să îți spun e că mă străduiesc din greu să fiu independentă și să câștig încredere în mine ca mamă a lui X. E foarte important pentru mine ca în relație cu copilul meu, să fac ceea ce eu cred că îi e bine.
(Mama mamei, ridicând din ce în ce mai mult vocea pe un ton plin de anxietate): – Am crescut 4 copii. Îmi spui că nu ai nevoie deloc, de niciun sfat de la mine? Îmi spui că ar fi trebuit să îmi fi văzut de ale mele? Să știi că pot pleca oricând. Ceea ce spui e că mai degrabă aș fi înrăutățit lucrurile decât să ajut!
(Mama, care simte cum se înalță un val de furie în interiorul ei, dar care din fericire dispare repede, își împinge bine tălpile în pământ): – Mamă, contează foarte mult pentru mine că ești aici, lângă mine. Știu cât de multe știi despre creșterea copiilor. Și poate că la un moment dat, când o să mă simt mai sigură pe independența și pe abilitățile mele de mamă, o să îți cer niște sfaturi.
(Mama mamei, pe un ton acuzator): – Dar nu vrei sfatul meu acum?!
(Mama): – Așa e, mamă. Dacă nu îți cer în mod specific un sfat, nu îl vreau.
(Mama mamei, pe un ton provocator, cătând încoștient să o ducă pe fiica sa într-o ceartă – așa cum comunicau ele de obicei): – Nu pot sta deoparte să văd cum strici copilul ăsta.
(Mama): – Știi, mamă, eu și soțul meu ne străduim din răsputeri ca părinți. Și cred că ne descurcăm destul de bine și o să ne descurcăm din ce în ce mai bine. Sunt convinsă că noi chiar nu ne stricăm copilul.
(Mama mamei, pe un ton din ce în ce mai furios): – Și acum mă mai și critici. Am încercat să vă ajut și voi…
(Mama – cu o voce încă liniștită, calmă): – Mamă, chiar nu te critic. Nu spun că faci ceea ce nu trebuie. Îți spun cum văd eu lucrurile. Când îmi iei copilul din brațe când încerc să îl liniștesc mă supăr pentru că ceea ce eu încerc să fac este să îmi câstig încredere în mine ca mamă. Chiar nu te critic. Îți spun doar cum mă simt eu și ce vreau să fac.
(Mama mamei – iese furioasă din casă, trântind ușa de pereți).
Acest fragment este un exemplu minunat de negociere a indepndenței tinerei mame față de propria sa mamă. Dificultatea celei din urmă de a accepta, de a fi în acord și a ține cont de cele spuse de fiica sa traduce intensitatea propriei sale anxietăți de separare. La rândul ei, în absența unei intervenții psihologice de suport în prealabil și nu numai, tânăra mamă ar fi putut să revină și să reactiveze patternurile învechite de interacțiune cu propria sa mamă, bazate pe furie, lovește, fugi și ascunde-te. Dar, cu mult exercițiu și efort de înțelegere a importanței propriei sale independențe față de propria mamă, precum și a a nevoii sale de a fi în contact cu ea, rămâne pe poziție convinsă de faptul că e fiica ei și în continuare o iubește foarte mult pe mama sa.
Independența înseamnă exprimarea de sine pe aspecte emoționale importante și nu distanță emoțională, motiv pentru care acest serial al câstigării independenței este compus din episoade următoare de reluare și reafirmare a nevoilor fiecăreia dintre părți și mai ales, de apropiere emoțională fundamentată pe o construirea de patternuri noi de interacțiune.
Acest material a fost elaborat pe baza experienței mele psihoterapeutice individuale și de grup (Grupurile terapeutice Dincolo de furie) și a nenumărate surse de documentare, dintre care cea mai relevantă mi s-a părut The Dance of Anger – Harriet Lerner).