Nicicând ca până acum viitorii părinți, ca și proaspeții părinți nu au fost atât de interesați, intrigați și fascinați de dezvoltarea psihoemoțională a copiilor încă din primele lor zile de viață intrauterină și extrauterină.

De-a lungul ultimilor ani neurobiologia, psihologia, medicina materno-fetală, psihiatria și genetica au avansat în cunoașterea modului în care mintea și creierul uman  funcționează la diferite vârste.  Ceea ce este însă, de-a dreptul incredibil e că această cunoaștere nu mai rămâne doar apanajul oamenilor de știință. Este tradusă de tot mai mulți specialiști și practicieni într-un limbaj concret, simplu și accesibil care să le permită părinților să decodifice reacțiile propriilor copii, să observe, să valideze și să accepte că între stările lor emoționale există o legătură imediată, să înțeleagă cum și unde propriile lor nevoi interferează cu cele ale copiilor, dar mai ales să răspundă cu compasiune și claritate față de nevoile lor.

Așadar, mai mult ca oricând știința intră în casele și viața de familie de zi cu zi. Mai mult ca oricând viitorii și proaspeții părinți deschid ușile propriile case și vieți primind-o cu căldură și făcându-i loc în relațiile cu proprii copii.

Decurs de 2 zile, respectiv 25-26 Septembrie 2020, se va desfășura online Conferința Internațională „Sănătatea perinatală – o abordare psiho-socio-medicală”, la care vor participa specialiști de mare renume din psihologie și medicină. Dintre ei, îl amintesc aici acum doar pe dr Ludwig Janus, unul dintre experții care apare în celebrul documentar In Utero.

Evenimentul își propune să promoveze o abordare complexă a îngrijirii mamei și copilului, bazată pe dovezi științifice și colaborare interdisciplinară. Speakerii vor susține prezentări de 30 minute pe teme fundamentale specifice dezvoltării timpurii a copilului ca: atașament prenatal și materno-infantil, traume timpurii, doliu prenatal, provocările mamei singure, depresia postpartum etc.

Ceea ce este absolut special la formatul și structura conferinței este că se adresează deopotrivă practicienilor (psihologi, medici, kinetoterapeuți, studenți) și familiilor (părinți, bunici și bone). Este pentru prima dată când un astfel de eveniment are o adresabilitate atât de vastă, unde mai mult de 40 de specialiști vor îi vor întâlni pe viitorii/ proaspeții părinți, care la rândul lor le pot adresa întrebări și cu care pot astfel, interacționa.

Detalii înscrieri aici.

Eveniment dedicat părinților responsabili. Recomandat de dr psih Camelia Chețu (speaker și membru al Comitetului Științific) și Motherhood Center.