De obicei, acomodarea copilului la grădiniță durează cam o lună. Sunt zile și zile. Zile în care desprinderea de părinte decurge firesc, dar și zile în care plânge cu disperare de cum se dă jos din pat sau de cum zărește gardul grădiniței, chiar dacă a fost temeinic pregătit din punct de vedere emoțional, social, practic.

Există unele situații în care totuși, acomodarea copiilor la grădiniță necesită mult mai mult timp și eforturi mult mai susținute de răbdare, înțelegere și blândețe din partea părinților și personalului didactic. Adesea, adulții ajung la capătul propriilor resurse începând să se îndoiască de eficiența strategiilor calde, îngăduitoare, în acord cu ritmul și nevoile copiilor în depășirea acestei etape din viața lor. Se întreabă dacă până la urmă, nu este mai operațională totuși, o abordare mai radicală, mai vehementă, mai în forță. Ce dacă plânge? Până la urmă trebuie să înțeleagă și să accepte mersul la grădiniță. Cât poate să plângă? La un moment dat se va opri, chiar dacă va dura mai mult timp.

Cine sunt acești copii pentru care acomodarea la grădiniță este un proces îndelungat și deosebit de copleșitor?

Sunt copiii care au trăit/ trăiesc evenimente traumatice de viață. Direct sau indirect (prin părinții lor). Sunt copii ai căror părinți au traumele vii și sângerânde.

Sunt copiii ai căror părinți au frica de moarte la suprafață. Sunt copii ai căror părinți au pierdut alți copii (avort, morți neonatale etc.). Sunt copii ai căror părinți au pierdut brusc, recent sau inadmisibil din cei dragi (sinucideri, accidente).

Sunt copiii ai căror părinți nasc alt copil.

Sunt copiii ai căror părinți sunt grav bolnavi, indiferent dacă li se aduce și lor la cunoștință sau nu.

Sunt copii ai căror părinți lucrează în străinătate, pe care îi văd rar și îi chinuie dorul de ei.

Sunt copiii ai căror părinți au cunoscut abandonul, care au fost dați spre adopție rudelor sau necunoscuților.

Sunt copiii ai căror părinți, deși realizează că trebuie să își vadă de mersul firesc al vieții – serviciu/ grădiniță, li se pare extrem de dificil să nu fie unii lângă ceilalți timp de câteva ore.

Sunt copiii și părinții care au nevoie de suport pentru a își înțelege suferința și a găsi modalitățile cele mai adecvate lor pentru a se (re)angaja cu încredere și curaj în provocările vieții.

În astfel de contexte, primul pas necesar extrem de important stă în informarea personalului didactic cu privire la evenimentele majore din viața copilului – trecut/ prezent/ viitor. Numai în acest fel, educatoarea va putea înțelege mai bine manifestările copiilor (plâns, agresivitate, autoizolare etc.), devenind astfel, cu adevărat persoană de suport în procesul acomodării lor. De obicei, frica de a fi judecat/ criticat, de a risca să ajungă subiect de discuție pentru alții, rușinea socială blochează procesul de comunicare și duce relația copilului cu grădinița/ cu ceilalți, cu sine într-o zonă de risc psihologic.