Oricare ar fi motivul, te-ai hotărât să mergi împreună cu copilul la psiholog!

Prima întrebare pe care părinții o adresează psihologului este Și ce îi spun copilului înainte de a veni cu el la psiholog? Din ton și formularea enunțului interogativ se degajă deja îngrijorarea acestora la pachet cu nevoia intensă de a îl proteja. De a îl informa astfel încât acesta să nu se sperie, să se implice cu voie bună și deschidere în proces (dacă e mai mic) și mai ales să nu opună rezistență (dacă e mai mare).

Acestea sunt motivele pentru care atunci când părinții îi introduc ideea de a merge la psiholog o asociază cu ideea de prieten(ă) – Este un prieten/ o prietenă de-a mea! sau de joacă –  Mergi acolo ca să te joci! O să vezi cât de mult îți va plăcea. 

Ce e rău la cele două modalități de a îl convinge astfel pe copi să meargă la psiholog?

Păi, prima variantă, cea cu prietena/prietenul, clar e o minciună, nu?! Și ca orice minciună, ea împachetează un conflict, ceea ce provoacă o stare de tensiune interioară și dezacord ca și efecte. Apoi, când vei ajunge cu copilul la psiholog, acesta în niciun caz nu se va comporta cu tine ca și când ați fi prieteni. Sunt semnale care nu îi scapă copilului, care îi trezesc neîncrederea și simțul pericolului (Hopa! aici ceva nu e în regulă!), iar în cele din urmă îi activează scutul oțelit de apărare (mecanisme defensive).

În plus, dacă ești prieten(ă) cu psihologul respectiv, nici măcar nu aveți ce căuta la el la cabinet. Nici tu, nici copilul tău. Alterează major obiectivitatea procesului terapeutic, cât și implicarea ta autentică și explicită (pornind de la premisa că știe deja multe lucruri care se întâmplă în familia ta).

Cea de-a doua variantă cu joaca, iar nu e adevărată. Ce puțin, nu în totalitate. Chiar dacă intervenția terapeutică în lucrul cu copiii implică instrumente specifice, printre care și jocul, ei bine, acesta nu este singurul instrument! Contactul cu sine, procesarea și rescrierea traumelor, căutarea, găsirea și experimentarea de noi modele comportamentale necesită un arsenal complex nu doar de instrumente terapeutice, dar și de experiențe, care nu sunt intotdeauna unele distractive, ci și dureroase, cu plâns, cu tristețe, cu furie. Uneori, joaca nu are ce căuta aici. Joaca nu este instrument terapeutic universal în lucrul cu copiii.

Așa că, indiferent cât de greu ți-ar fi, mizează pe adevăr, pe înfruntarea și asumarea realității, pentru că asta se întâmplă și în psihoterapie. Prin urmare, gândește-te la o prezentare cât mai reală a persoanei pe care urmează să o întâlnească și care se numește Psiholog.

De ex. : Psihologul este o persoană care știe foarte bine cum funcționează mintea umană și emoțiile, de ce și cum noi, oamenii – mici și mari, ne comportăm într-un fel sau altul și mai ales cum diferite situații ne fac să ne simțim și să gândim anumite lucruri. El, cu toată priceperea lui, ne va face să ne cunoaștem la rândul nostru mintea, emoțiile, ceea ce simțim în corp. Cu toată iscusința sa, ne va ajuta să înțelegem de ce noi – tu și eu, ne comportăm în felul acela (n. detalii concrete) care ne îndepărtează unul de celălalt și cel mai important este că împreună cu el vom găsi soluțiile cele mai potrivite pentru ca noi să reușim să…… (detalii legate de schimbările urmărite.) Sunt momente în care eu, pur si simplu nu știu ce și cum să mă comport atunci când tu… și când eu…..Îmi pare rău când văd cât de tare te necăjești atunci când eu….. Te iubesc atât de mult și tare mult îmi doresc ca împreună să găsim soluțiile potrivite la aceste dificultăți ale noastre.  Vrei să nu ne mai certăm atât de des? Să învățăm împreună să ne vorbim cu respect și iubire? Să nu ne mai ascundem unul de celălalt? Să avem încredere unul în celălalt? Să ne distrăm mai mult? Să pot îți înțeleg mai bine nevoile? Să….? Să…..?

[Cuvinte-cheie: împreună, noi, tu și eu (în % egale), Te iubesc-ul părintelui, Da-ul copilului la ultimele întrebări (Da-ul copilului e de fapt, acordul său de a se implica în acest proces. Este piesa esențială!)]

Dacă vrei să folosești un limbaj metaforic, aceasta poate fi o altă opțiune foarte convingătoare pentru copil.

De ex.: Spune-i că un psiholog este asemeni unui ghid care îi însoțește într-o expediție printr-o pădure deasă cu multe specii de plante și copaci pe care ei nu le cunosc și în care potecile abia pot fi văzute. Rolul lui este să ne învețe să ne orientăm în acest peisaj, să ne însoțească pentru a descoperi misterele pădurii, să ne cunoaștem și mai bine unul pe celălalt, să avem încredere unul în celalălat, să ne simțim apropiați unul de celălalt și mai ales să nu ne rătăcim în acest hățiș. Vrei să facem asta împreună?

Pentru și mai mult impact, poți dubla această explicație de o demonstrație simultană cu plușurile, marionetele sau oricare dintre jucăriile lui.

Spune-i că psihologul nu e medic, așadar nu folosește nici injecții, nici medicamente, nici supozitare. În locul lor, folosește joaca, povestea, desenul, mișcarea și comunicarea. Cel mai important pentru el este să primească de la tine informații și semnale oneste privind experiența mersului la psiholog.