În sex, dorința sexuală este esențială. Care sunt cele două tipuri de dorință sexuală și ce trebuie să știe oricine face sex?

Cine inițiază (de obicei) contact sexual în cuplul vostru?

Cum este trăit de fiecare dintre voi acest fapt?

Sunt printre primele întrebări pe care ca și psihoterapeut le adresez în raport cu dinamica sexuală a cuplului.

Iată ce trebuie să știi cu privire la dorința ta sexuală sau a partenerului/ ei tău/tale de cuplu, aspect care porovoacă adesea discuții interminabile, nemulțumiri aprige, acuze ascuțite, tristețe, îndoieli de sine/ față de celălalt. Alături de alte 6 componente, dorința sexuală îți definește sexualitatea alături de identitatea de gen, orientarea sexuală, intenție, excitare, orgasm, satisfacție emoțională, dorința sexuală conturează și definește sexualitatea.

Așa cum ai observat poate, sexul nu e doar despre sex sau instinct primar. Cum nu e nici doar despre corp. Este deopotrivă, despre trăiri emoționale ca iubire, (ne)încredere, curaj/ teamă, furie, rușine și vinovăție. Despre modalități de a le gestiona într-un fel sau altul prin evitare, inhibiție, rutină, pornografie sau parafilii.

-Doar eu inițiez contactul sexual. Tu, niciodată! E clar, ai o problemă uriașă! Știi ce? Nu o să mai inițiez nici eu, uite așa! Să vedem atunci ce o să faci?, clocotește nesatisfăcută și neînțeleasă nevoia de a fi dorit ambalată în furie, critică și nemulțumiri. Dacă m-ai dori cu adevărat, ai face-o. Ai iniția și tu măcar o dată în viața ta. Ai lăsa naibii, orgoliul ăla la o parte!

Ceea ce foarte puțini știu este că dorința sexuală este de două tipuri fiecare dintre ele la fel de bun și sănătos ca celălalt, le fel de compatibilă cu plăcerea sexuală:

  1. dorința spontană ca impuls psiho-organic: ești gata instant și mai tot timpul să faci sex, fără să ai nevoie de prea multă orchestrație – stimulare. Cu alte cuvinte, ochii văd, penisul/ vaginul cere!
  2. dorința ca răspuns la stimulare, atingere, îmbrățișare sau altfel spus Pofta vine mâncând! Ai nevoie să te afli într-o anumită stare pentru a accepta să faci sex, motiv pentru care amâni destul de frecvent: Acum?! Hai, te rog, mai la noapte! Nici măcar nu s-au culcat copiii! sau te trezești că ai chef de ex când ați ajuns deja pe la jumătate: Aaaa, iată! E chiar foarte plăcut.

Statisticile (Emily Nagoski) arată că:

  • 75% bărbați și 15% femei au dorință spontană;
  • 5%  bărbați și 30% femei au dorință ca răspuns;
  • 20% bărbați și 55% femei manifestă câte puțin din fiecare.

Așadar, cum te-ai descrie pe tine din aceste considerente? Dar pe partenerul/ partenera ta?

Felul în care se manifestă poate fi influențat de existența unei boli (ex. hipotiroidă), tulburări psihiatrice (ex. depresie severă/ schizofrenie), de medicație antidepresivă și antipsihotică, de consumul de substanțe, de nivelul redus de testosteron, de abuzuri sexuale și scheme cognitive limitative și disfuncționale extrem de pervazive.

Sigur, putem explora și căuta să înțelegem mai în profunzime dacă dincolo de natura sistemului de impulsuri primare, mai sunt și alte aspecte care afectează manifestarea dorinței sexuale (tulburarea hipoactivă a dorinței sexuale, tulburare datorată aversiunii sexuale), însă cel mai și cel mai important lucru nu ține atât de natura dorinței sexuale, ci de cât de plăcut este pentru tine/ voi când faci/faceți sex.