O parte dintre noi, în această perioadă, suntem în casele noastre frumoase și confortabile, avem niște bani puși de-o parte pentru zile negre (și iată că zilele negre chiar există, nu sunt o găselniță a oamenilor cu mai multă experiență de viață), lucrăm în continuare de acasă, trăim în echilibru și iubire în familiile noastre, avem în cămară alimente necesare asigurării a unor mese gustoase, dacă nu chiar a unor răsfățuri culinare. Ne este așadar, mai ușor să accesăm și să rămânem în contact cu dimensiunile pozitive ale acestui fenomen social care se învârte în jurul coronavirusului. Ne dăm seama că avem timp să facem ce nu înainte nu reușeam, să învățăm lucruri noi, să citim, să ne uităm la filme, să socializăm în continuare cu ajutorul platformelor online.

Pentru o altă parte dintre noi, lucrurile stau complet diferit. Și nu mă gândesc aici doar la categoria de persoane nominalizate de către autoritățile medicale ca fiind vulnerabile – ex. persoane în vârstă și cu alte afecțiuni medicale.

Mă gândesc la oamenii cu care eu lucrez zi de zi și care devin și mai vulnerabili odată cu instalarea stării de urgență.

La proaspete mămici care se confruntă cu depresia severă, care locuiesc în apartamente mici, cu doi sau mai mulți copii. Care și-au încheiat episoade de spitalizare și pentru care oxigenarea creierului, socializarea și mișcarea sunt esențiale în tratarea afecțiunii lor.

La adulți aflați în floarea vârstei care își duc existența într-o singurătate dureroasă, suferă de depresie și se luptă cu dependențe de alcool, pariuri sportive, jocuri video etc.

La familii disfuncționale, în care episoadele conflictuale acute sunt foarte recurente și de la care membrii lor nici măcar nu mai pot lua o pauză scurtă, fiind nevoiți să locuiască acum zile întregi sub același acoperiș. Femei și copii care sunt victime ale violenței domestice.

La familii care, înainte de epidemia cu Coronavirus se confruntau deja cu un impas existențial – fie că e vorba de procese de divorț în curs de desfășurare, fie că un membru al familiei se luptă din toate puterile cu refacerea după efectuarea unei intervenții chirurgicale în țară sau în străinătate.

La oamenii cu anxietate generalizată, tulburare obsesiv-compulsivă, atacuri de panică, cu tulburare borderline, bipolară etc.

La bărbați și femei care, curând după moartea propriului copil, tocmai au aflat că vor deveni părinți …. pentru un alt copil sau care tocmai au devenit părinți. Care au adânc encodată frica de o nouă pierdere în ființa lor. Pentru aceste viitoare mame minunate și puternice, pun mai jos una din meditațiile în sarcină înregistrate pe CD-ul „În pântecele tale„, pe care l-am realizat o dată cu finalizarea tezei mele de doctorat pe tema evaluării și optimizării atașamentului prenatal la gravidele cu istoric de pierdere.

În realitate, sunt mult mai multe persoane extrem de vulnerabile în contextul Covid-19 decât declară autoritățile. Trebuie să îi purtăm în minea și inima noastră cât și cum putem: să îi sunăm, să vorbim cu ei, să îi ascutăm, să îi ajutăm cu ce au ei nevoie.

Cu cei dintre care eu lucrez deja în cabinetul meu psihologic, care doresc și sunt disponibili, am agreat ca în tot această perioadă să fac consultațiile în mediul online, dar și un check-up la fiecare 3-4 zile. E ceea ce trebuie să facă orice psihoterapeut care lucrează îndeaproape cu suferința umană și căruia îi pasă cu adevărat de pacienții săi. În reciprocitatea atașamentului stă puterea relației terapeutice.