O conferință, la pupitrul căreia au vorbit crème de la crème în materie de specialiști – teoreticieni și clincieni în intervenția terapeutică a atașamentului și traumei.

10 la număr. L. Cozolino, R. Shapiro, J. Fisher, D. Siegel, D. Fosha, D. Hughes, S. Suomi, B. Kolk, K. Steele, M. Amanitti. Pe tot parcursul prezentărilor (fiecare cu o durată de 90 minute) și a celor 2 întâlniri de tip panel, speakerii au pus în conjuncție atașamentul, trauma și relația terapeutică.

Conferința a fost deschisă de Louis Cozolino (profesor psiholog Pepperdine University din Los Angeles) care a abordat triada Creier – Minte – Relații, integrând toate cele 3 elemente  într-o structură complexă, într-un tot unitar, pornind de la premisa că lucrurile mici se îndreaptă împreună înspre ceva mai mare (o structură nouă). Din această perspectivă, creierul este văzut ca un centru de conexiuni neurologice, iar mintea ca un centru în care sunt internalizate alte minți (ceilalți).

Într-o abordare absolut originală, a vorbit audienței, în termeni comparativi despre neuroni și bebeluși în contextul atașamentului și traumei:

• Nu există neuroni separați, izolați. Și nici bebeluși izolați.
• Neuronii solitari (neconectați) mor. Bebelușii rămași pe cont propriu, neconectați la alte persoane – abandonați mor.
• Sinapsele interneuronale determină efectul reglării biochimice, la fel cum relațiile interumane duc la reglarea socială.
• Atașamentul devine așadar, abilitatea de a folosi proximitatea celorlalți în vederea (auto)reglării, în timp ce trauma este văzută ca ieșirea și izolarea de grupul de apartenență, status care afectează sistemul neuronal, biochimic, social.

Una dintre asumpțiile lui Cozolino, cu privire la dificultatea oamenilor cu traume de atașament de a îi internaliza ulterior pe ceilalți are legătură cu felul în care își reprezintă lumea lor interioară, respectiv ca un loc atât de dezgustător în care nu vor să își aducă partenerul de viață sau copiii.

În prezentarea sa, Massimo Ammanitti a așezat sarcina, contextul psihologic specific și implicațiile sale într-un cadru teoretic riguros, trecând în revistă cele mai relevante studii desfășurate pe tema atașamentului prenatal și a traumei/ stresului prenatal:

• Încă din perioada sarcinii, prin faptul că gravida își imaginează cum va fi ca mamă, cum va fi copilul, cum va arăta etc. e creat contextul intersubiectiv.
• (Bartles & Zeki, 2004, “Maternal Love”): în cadrul consultațiilor în care se efectuează ecografii, viitorii părinți identifică similaritățile dintre ei și copii (Uite, seamănă cu mine! Face al fel ca tine! etc.), introducându-i în viața lor, precum și similaritățile dintre RMN-urile îndrăgostiților (romantic love) și RMN-urile viitoarelor mămici (maternal love)
• (Rodriguez & Bohlin, 2005): stresul prenatal din primul trimestru de gestație este corelat cu dezvoltarea simptomatologiei ADHD la copil
• (Conradt et al., 2015): stresul prenatal e corelat cu scăderea capacității de autoreglare la copii.  

      Daniel Hughes (a dezvoltat Psihoterapia Dezvoltării Diadice) a inclus în prezentarea sa vigniete clinice video cu fragmente reprezentative din ședințe de terapia familiei derulate în cabinetul său, pe baza cărora a marcat specificul intervenției de atașament în familie. Pentru un cunoscător nu doar al teoriei atașamentului, ci și a evoluției sale, e lesne de sesizat faptul că în modelul său terapeutic a convertit într-o manieră complexă concepte și fundamente teoretice cu privire la atașament identificate și decriptate de teoreticienii atașamentului (ex. comunicare afectiv-reflectivă, intersubiectivitate etc.) în termeni de experiență vie, de interacțiune verbală și nonverbală, de contact acordat între părinte și copil. Cu o atenție deosebit de fină la detalii, la esență, la schimburile care se întâmplă deopotrivă în relațiilor intrafamiliale și a relației terapeutice, din punctul meu de vedere experiența lui Daniel Hughes transferată în parte în cărțile sale e absolut imperioasă pentru orice psihoterapeut.

Stephen J. Suomi (US National Institute of Child Health and Human Development (NICHD) in Poolesville, Maryland) a vorbit despre studiile epigenetice desfășurate pe maimuțe, inserând în prezentarea sa o mulțime de imagini grăitoare cu privire la manifestările lor în contextul atașamentului și traumei. Pe mine, prezentarea lui Suomi m-a pierdut din punct de vedere profesional, m-am bucurat însă, personal privind toate cadrele foto expuse.

   Janina Fisher a pornit în prezentarea sa având drept premisă teoretică și clinică mesajul: “Fiecare parte a personalității conține un dar, o resursă.” În modelul terapeutic pe care îl implementează în relație cu traumele și clienții săi, potențează în mod semnificativ rolul acelei părți neatinse de traumă din structura personalității, care este capabilă să asiste și să se implice activ în procesul vindecării. În acest cadru intrapsihic, punctează necesitatea atitudinii de mindfulness cu privire la “comunitatea interioară”, la nevoile, schimburile, interacţiunea dintre părţile personalităţii.

     Diana Fosha (a dezvoltat Psihoterapia Accelerată Experiențial-Dinamică (AEDP)) a mixat calupuri semnificative din practica sa clinică cu repere teoretice din cum  problematica atașamentului/ traumei a clientului este reactualizată permanent în relația terapeutică, de cum relația terapeutică devine la rândul ei intrument în facilitarea conștientizării de către client a  modului în care atașamentul e pus în act continuu.

Ex.: T. Eu cred că tu te cunoști destul de bine. Am observat că …. Ți-ai dat seama de-a lungul întâlnirii/ sesiunii noastre că am observat toate aceste aspecte la tine? [În traducere liberă, terapeutul îi transmite clientului mesajele: 1) Te-am văzut! 2) Ai văzut că te-am văzut?]
C. (….)
T. După ce anume ți-ai dat seama că am observat toate aceste aspecte?
C. (…)
T. Cum e să fii văzut? Cum e în interiorul tău? Cum se simte? [Cum te simți când ești văzut de mine?]
(…)
T. Cum a fost pentru tine să vorbești astăzi cu mine?

Cum a fost pentru tine să vorbești astăzi cu mine?

Ori de câte ori terapeutul îi oferă un feedback pozitiv clientului, explorează experiența asociată evenimentului: Cum e pentru tine să auzi asta?

Ca și concluzie, Diana Fosha a sintetizat efectele reorganizatoare ale intervenției pe atașament pe care o desfășoară în formatul AEDP folosind principiul: Moving form Now moments to Wow moments!

        Bessel Van der Kolk a pus în relație interdependentă pe parcursul prezentării sale, trauma și corpul cu intervenția terapeutică. A susținut corpul prin prin curajul de a vorbi continuu printr-un limbaj specific despre experiențe trăite și neintegrate. În acest sens, Kolk a articulat asumpția conform căreia persoanele traumatizate nu au patternuri normale de alimentație, eliminare, somn, echilibru postural, respirație sau orientare corporală și implicit nevoia stringentă ca procesul terapeutic să le abordeze. Argumentele acestor demersuri se originează din nou în neurobiologie, relevând că:

• în traumă, cel care preia conducerea este sistemul limbic,
• ori de câte ori în terapie ne oprim și explorăm limbajul corpului, se generează efecte reglatoare asupra creierului inferior,
• terapia traumei este în esență, o terapie a sistemului limbic, care se poate developa deopotrivă de sus în jos – prin conștientizare, analiză, resemnificare, ori/ și de jos în sus – prin yoga, tehnici de respirație, dans, prin orice intervenție care poate aduce armonie și fluiditate în corp.

În prezentarea sa, Robin Shapiro (practician Eye Movement Desensitization and Reprocessing (EMDR)) s-a concentrat mai cu seamă pe disocierea personalității ca efect al traumelor trăite, pe intervenția terapeutică folosind Ego States Therapy sau altfel spus lucrul terapeutic cu diferite părți ale personalității, precum și pe cea care prioritizează relația terapeutică ca instrument și indicator al procesului continuu de atașament. Odată cu prezentarea lui Shapiro, conferința a alunecat în profunzimea  lucrului cu tulburările psihice.

Prezentarea lui Kathy Steele intitulată sugestiv “A sheep in wolf’s clothing”- a fost una consacrată unor problematici în general dificil de tolerat și procesat de către terapeut și client atât la sine însuși, cât și la celălalt/ ceilalți cum ar fi furia extremă, agresivitatea, manifestările sadice. Steele a insistat asupra nevoii vitale a terapeutului și clientului de a se simți în siguranță în cabinet, de a opri imediat ședința în cazul în care starea de siguranță a psihoterapeutului este amenințată prin activarea limitelor clare și ferme de (auto)protecție și de a aborda problematica trăită în procesul supervizării/ intervizării continue. În acest sens, accentuează exigența realizării unei evaluări riguroase înainte de a decide angajamentul și desfășurarea unui proces de psihoterapie. Unu dintre instrumentele folosite și recomandate în acest sens de K. Steele este Hare Psychopaty Checklist – Revised, (R. hare, 1991, 2003).

     Daniel Siegel a intrat în direct prin videoconferinţă cu participanţii la conferinţă pentru a împărtăşi folosind limbajul neurobiologiei și al intervenției terapeutice, cele 4 nevoi identificate ca stând la baza atașamentului ființei umane:
1) nevoia de a se simți simțită,
2) nevoia de a se simți văzută,
3) nevoia de a se simți conectată (a nu se simți izolată),
4) nevoia de a se simți în sigurață.

Din punct de vedere organizatoric, conferința Attachment and Trauma: Human Evolution and Recovery, a atins standarde extrem de exigente prin:

• locația – Teatrul Brancaccio, aflată la intersecția dintre artă și experiențe umane cotidiene a fost una absolut extrem de confortabilă;
• ofertă deosebit de seducătoare de carte, cu cărți și reviste publicate atât de speakerii conferinței, cât și de alți specialiști în psihologie;
• programul conferinţei a fost respectat ad literam în ceea ce priveşte succesiunea prezentărilor și criteriul punctualității;
• consistența și generozitatea în informații de specialitate a fiecărei prezentări susținute de cei 10 speakeri și nu ambalaje încântătoare date de numele speakerilor și titluri neconvenționale și captivante, dar cu conținut gol, ușor și popular;
• comunicarea precisă în timp real a detaliilor administrative specifice conferinței înainte și pe parcursul evenimentului.

În loc de concluzie:

Review
Titlu conferință: Attachment and Trauma: Human Evolution and Recovery
Autor: psih. Camelia Chețu

1. Noutatea temelor prezentate în cadrul conferinței (1-5): 4
2. Stăpânirea în profunzime de către speakeri a subiectelor abordate în prezentările lor și în răspunsurile adresate de către participanți (1-5): 5
3. Titlurile prezentărilor reflectă cu claritate și suficient conținutul abordat (1-5): 5
4. Claritatea prezentărilor (1-5): 5
5. Folosirea de imagini sugestive, grafice reprezentative, vigniete clinice video relevante (1-5): 5
6. Siguranța în exprimarea și transmiterea ideilor, conceptelor (1-5): 5
7. Raport adresabilitate prezentări (psihologi)/ specificul audienței (1-5): 5
8. Respectarea exactă a intervalelor de timp prezentărilor și pauzelor (1-5): 5

Scor global: 4.87
Nu sunt necesare schimbări semnificative. Conferința – ca organizare, conținut și prezentare, se constituie ca un eveniment de top în domeniul Psihologiei.