O femeie se plânge și suferă de faptul că nu se simte auzită și văzută de soțul ei. El uită în mod repetat și constant să cumpere din cele necesare pentru casă. Dacă își face o listă ca să nu mai uite, o rătăcește prin te miri ce buzunar sau alte hârtii de-ale lui. Când ea îi povestește din cele întâmplate pe timp de zi, mintea lui selectează și reține doar o parte din cele spuse. Doar un fragment din întreg. Fără a avea imaginea globală, larg cuprinzătoare a contextului respectiv. Când citește un articol, se întâmplă același lucru. Când face rezervări pentru vacanțe sau diferite deplasări, încurcă datele calendaristice, rutele sau zborurile. Când conduce folosind un sistem de navigație, nu coordonează indicațiile primite cu reperele din planul realității stradale, scapă din vedere să o ia la stânga sau dreapta așa gps-ul indică, fiind adesea nevoit să întoarcă mașina pentru a găsi strada respectivă.

Așa cum se desfășoară ele în cadrul existential al casei și vieții de zi cu zi amestecându-se cu o grămadă de alte aspecte ale cotidianului, ajung să fie condensate în diferite etichete – uituc, haotic, dezinteresat etc., și să genereze în mod frecvent tensiuni serioase în interiorul relației de cuplu sau al familiei.

Pentru un psiholog cu experiență practică solidă e destul de ușor de descifrat că dincolo de lamentările femeii că partenerul nu se sinichisește de ea,  că nu îi pasă deloc de ea, că dacă i-ar păsa, cu siguranță ar ține cont de rugămințile sale, dincolo de starea de furie aproape continuă pe care o trăiește și descarcă în relație cu cei din casă, este ceva mult mai mult. Este o simptomatologie clinică specifică ce apare în mai multe tulburări/ boli psihice – PTSD, ADD, depresie. Pentru a afla exact despre care este vorba, va inventaria nu doar experiențe traumatice,  mecanismele de coping activate, suportul social existent, ci și markerii simptomatici de natură fiziologică și psihologică.

Mai puțin cunoscută publicului larg, dar și multor practicieni, este Tulburarea de Deficit de Atentie la Adult cu sau fără hiperactivitate (Adult AD(H)D). Este versiunea “în vârstă” a AD(H)D-ului din copilărie. Ceea ce este cel mai important de reținut este legătura deficitului de atenție a adultului cu traumele sau experiențele adverse din copilărie.

Studii ca Retrospective Reports of Childhood Trauma in Adults With ADHD (publicat în Journal of Attention Disorder, 2006) ori ca Childhood abuse and neglect in adult attention-deficit/hyperactivity disorder (publicat în Psychiatry and Clinical Psychopharmachology, 2017), riguros elaborate din punct de vedere metodologic (complexitatea și diversitatea intrumentelor de evaluare, structura eșantioanelor de participanți) concluzionează:

• Experiențele traumatice și cele adverse din copilărie (neglijare emoțională,abuz emoțional) sunt mai frecvente la adulții cu AD(H)D comparativ cu cei fără astfel de experiențe.
• Lipsa atenției este trăsătură fundamentală specifică atât pentru AD(H)D, cât și pentru PTSD.
• Pentru adulții al căror AD(H)D nu a fost diagnosticat în copilărie, e mult mai probabil ca simptomatologia curentă specifică AD(H)D să fie atribuită depresiei, anxietății, stimei scăzute de sine.
• AD(H)D nediagnosticat poate avea un impact semnificativ asupra atribuirii interne a vinei pentru diferite evenimente negative, făcându-I așadar să se autoînvinovățească în mod frecvent și acut.
• Simptomele asociate impulsivității din tabloul ADHD generează mai multe efect pe plan psihopatologic decât cele asociate cu lispa de atentie.

De ce sunt importante aceste informații?

Pentru a înțelege că în spatele comportamentelor adultului care gravitează dominant în jurul uitării și erorii se poate afla o tulburare de deficit de atenție. Ca partener al unui astfel de cuplu (cum e cel descris în primul paragraf) a cunoaște povestea de viață a celuilalt și a ști că nu este despre tine, ci despre celălalt, despre dificultatea celuilalt de a își concentra atenția este de mare ajutor în funcționarea individuală și a relației de cuplu. Este de ajutor, dar nu și suficient. Diagnosticarea și intervenția psihoterapeutică sunt etape care completează procesul.

Pentru a înțelege că îndreptându-te inconștient înspre un partener cu AD(H)D, căruia îi este greu să își mențină atenția asupra ta și a relației voastre, este de data aceasta vorba despre tine și nu despre celălalt. Despre durerile și suferințele tale, dar și despre beneficii mascate.