Cel mai frecvent, în practica psihologică, procesul de consiliere psihologică/ psihoterapie de familie debutează cu o problematică psihologică atribuită copilului.
Frica copilului de întuneric, teama de eșec, de câini sau alte viețuitoare, de a se separa de părinți tradusă prin dificultatea de a se integra la grădiniță/ școală, de a pleca în excursii, tabere, de a participa la cursuri dedicate hobby-urilor fără ca unul dintre părinți să fie prezent, hiperactivitatea cu sau fără deficit de atenție, manifestări de agresivitate îndreptate înspre sine, ceilalți sau obiecte, rivalitatea dintre frați, enurezis/ encomprezis, tulburări ale comportamentului alimentar – sunt cele mai întâlnite motive pentru care părinții se adresează unui psiholog.
Traversarea de către întreaga familie a unor momente de criză existențială sau anticiparea lor – ex. divorțul părinților, violența domestică, abuzul, boala unui membru al familiei (ex. cancer, HIV, boala psihică etc.), moartea unui membru al familiei etc. reprezintă o motivație puternic mobilizatoare pentru ca părinții să se adreseze unui psiholog, de această dată cu o reprezentare mult mai clar conturată cu privire la nevoia de suport psihologic a întregii familii, nu doar a copilului/ copiilor.
În realitate, în termeni psihologici, copilul ca parte a sistemului familial reprezintă expresia sau simptomul dinamicii întregii familii. Asta înseamnă că în vederea remiterii problematicii psihologice, procesul de consiliere psihologică/ psihoterapie de familie este unul cât se poate de elastic, fiind structurat pe planuri diferite de intervenție care se desfășoară alternativ, în funcție de mai mulți factori cu:
- părinții,
- întreaga familie (nu doar cu părinți, ci și cu frați, surori, iar dacă este cazul chiar cu bunici sau alte rude),
- copilul cu fiecare dintre părinți,
- copilul cu ambii părinți,
- copilul cu frații/ surorile sale ,
- copilul (individual).
Consilierea psihologică și psihoterapia de familie practicate de mine, au la bază combinația fundamentelor Psihoterapiei Experiențialist-Unificatoare – Theraplay® – Terapiei de familie focusate de atașament. Cu alte cuvinte, în intervenția psihologică bazată pe conștientizarea și resemnificarea experiențelor fiecărui membru al familiei cu privire la evenimentele traumatice trăite aduc:
- joaca așa cum e văzută în viziunea Theraplay®, ca instrument în facilitarea nevoilor relațiilor sigure din interiorul familiei și anume: structură, grijă, provocare și implicare;
- comunicarea intersubiectivă părinte – copil ca proces: părintele trece cu blândețe și înțelepciune în comunicarea cu copilul dincolo de manifestările sale exterioare, dincolo de cum îl vede, cum îl aude etc., înspre ceea ce copilul simte, gândește, are nevoie și îl face să se manifeste într-un fel sau altul;
- focusul pe dialogul afectiv-reflectiv: focus pe conținutul și impactul emoțional al evenimentului așa cum e trăit de tine și ceilalți membri ai familiei tale, dar și pe tonalitatea emoțională cu care se developează comunicarea, precum și pe interesul de a înțelege și accepta semnificația personală atribuită evenimentelor traumatice trăite.
Când doi sau mai mulți oameni analizează și se concentrează asupra aceluiași aspect, eveniment, fiecare vine cu o perspectivă a lui (= experiența), care poate fi diferită de a celuilalt/ celorlalți. Și de cele mai multe ori chiar este, aspect care și generează adesea conflicte intra- și interpersonale răsunătoare. A realiza într-un climat de acceptare, curiozitate și empatie că tu și ceilalți din familia experimentați diferit unul și același eveniment facilitează descoperirea faptului că ceea ce poate fi schimbat este experiența, nu situația sau evenimentul și renunțarea la poziția defensivă/ ofensivă “Greșești dacă te gândești/ vezi lucrurile așa. Eu am dreptate!”
