Crede in tine! Program de pregatire psihologica pentru Evaluarea Nationala 2024
Sa stie materia de examen pentru Evaluarea Nationala asa cum stiu pinul de la telefon este nu important, ci foarte, foarte important pentru ca elevii sa aiba rezultate cat mai bune. Stim insa, ca nu este si suficient pentru a obtine reusita dorita. De cate ori, emotiile intense nu le-au incetosat atentia sau memoria? Ori poate ca nici nu le-au permis sa se prezinte la diferite concursuri, teste, olimpiade?
Exercitii si probleme la care nu dau gres cand le rezolva singuri, acasa, le dau adevarate batai de cap cand le rezolva in conditii de simulare la scoala sau la medtatii?!
Stim cu totii ca pentru a obtine rezultatul dorit e nevoie de 2 conditii:
- sa studieze si sa isi imbunatateasca performanta pe teste;
- sa se pregateasca psihologic pentru a face fata presiunii timpului, emotiilor coplesitoare si gandurilor incalcite care apar in conditii de examen.
Fata in fata cu performanta, in sport – de exemplu, pregatirea psihologica e obligatorie.
Cu siguranta ca daca au inceput sa exerseze cat mai mult pe teste cu structura asemanatoare cu cele de la evaluare, au observat ca uneori atentia, memoria si creativitatea le joaca feste. Tocmai de aceea, e de ajutor:
- sa cunoasca modul in care atentia lor se desfasoara sub presiunea timpului, a gandurilor si emotiilor, dar si sa o tonifice intocmai ca pe o musculatura, prin tehnici specifice si eficiente;
- sa isi gaseasca acea motivatie care sa ii tina bine angajati in procesul invatarii si concentrarii pana la iesirea din sala de examen;
- sa inteleaga de unde vin emotiile atunci cand vin si ce sa faca cu ele astfel incat sa revina cu forte proaspete si resursele necesare pentru a rezolva subiectele testelor/ examenului;
- sa isi pastreze flexibilitatea si echilibrul in fata variabilelor necunoscute care pot aparea oricand;
- sa atribuie examenului de Evaluare Nationala semnificatia adecvata, nici mai mare, nici mai mica.
Pe de alta parte, sa fie calmi, bine asezati in ei insisi nu le va fi deloc de mare ajutor daca nu vor studia cu seriozitate. A invata, a intelege, a reactualiza, a reproduce formulele matematice sau particularitatile genurilor literare, a le identifica si implementa in contexte noi, a exersa facand teste este esential. Pentru reusita dorita trebuie indeplinite ambele conditii.
Programul de pregatire psihologica “Crede in tine” este configurat pentru elevii clasei a VIII-a, gandit sa se desfasoare in grup de 8 copii si structurat in 3 parti, cu scopul de a intari atentia, motivatia si auto-reglajul emotional in situatie de examen.
Intr-un spatiu, in care copiii sa se simta liberi sa exprime tot ce gandesc si simt despre ei si insemnatatea acestui examen, ne vom uita impreuna la cum arata atentia, motivatia si temperatura lor emotionala si cum pot interveni asupra lor.
Multi dintre elevii care isi incep vara cu examenul de admitere la liceu, se simt asemeni unei oale de presiune. Ganduri, “daca”-uri numeroase, scenarii peste scenarii fierb ermetic inauntrul lor. Nu de putine ori, in sedintele de terapie am vazut cum copii care nu se simt iubiti sau acceptati acasa, idealizeaza un liceu sau altul. Acesta devine promisiunea locului unde vor fi acceptati de catre profesori si colegi, unde se vor simti in siguranta si se vor distra.
Detalii organizatorice:
Cand? 1, 8, 15 Iunie – orele 11.30 – 13.30
Unde? Bucuresti, Sediu Motherhood Center – Al. Solca nr. 8
Pret: 350 lei (toate cele 3 parti).
Info si inscrieri: chetu.camelia@gmail.com