Assisted Reproduction: Contemporary Psychoanalytic Perspectives – Heidelberg (12-14 Iunie 2026)

Cuvinte-cheie: infertilitate, FIV, reproducere umană asistată, donator, psihologie perinatală,

Câteva reflecții despre reproducerea umană asistată din perspectivă psihologică și psihanalitică

În perioada 12–14 iunie am participat la conferința internațională Assisted Reproduction: Contemporary Psychoanalytic Perspectives, desfășurată la Heidelberg și online. Conferința a reunit medici, psihologi și psihanaliști din mai multe țări (Brazilia, Argentina, Italia, Belgia, Turcia, Germania) și a abordat teme actuale legate de reproducerea umană asistată, donarea de gameți, experiența copiilor concepuți prin aceste metode și provocările emoționale ale părinților.

Temele prelegerilor au fost variate și au abordat topicuri de înaltă actualitate pornind de la experințe complexe cu care tot mai mulți oameni se confruntă în contextul reproducerii umane asistate – FIV, respectiv:

• abordări medicale și aspecte legislative ale reproducerii umane asistate (Assisted Reproductive Technologies in Germany: Medical Approaches and Legal Framework – Kathrin Haßdenteufel, Gynecologist, Department for Gynecological Endocrinology and Fertility Issues, Heidelberg University Hospital),
• donarea gameților (Gamete Donation without Parenthood in a Changing World: The Paradox of a Multifaceted Gift  – Katy Bogliatto, Belgium Psychoanalytic Society, IPA Vice President ),
• dorința bărbaților de a avea un copil (The Desire for a Child in the Male’s Construction of Masculinity – Patricia Alkolombre, Argentinian Psychoanalytic Institute),  
• experiența clinică cu copii născuți prin reproducere umană asistată (Clinical Psychoanalytic Experience with Children Born through Reproductive Techniques: Some Reflections – Renata Viola Vives, Brazilian Society of Psychoanalysis in Porto Alegre),
• cunoașterea și înțelegerea diferitelor aspecte psihologice specifice motivației donatorilor de materiale genetic (ovocite/ spermă) – (Conversations with Donor Conceived Adults about Specific Biographical Issues – Rita Marx, German Psychoanalytical Association),
• aspecte legate de dinamica oedipiană cu părinți de intenție și genitori (Oedipus and the Family Romance: Two Facets of the Primal Scene in Donor-Conceived Families – Yifat Eitan-Persico, Israel Psychoanalytic Society),  
• nevoia și dreptul copiilor de a își cunoaște originile “Mom, why do I have two Moms?” How to Listen to Families in Different Constellations who Use Assisted Reproductive Technologies – Laura Porzio Giusto, Italian Psychoanalytic Society.

Rezumatele prelegerilor pot fi citite aici .

În urma acestui eveniment multe idei privind ART mi-au atras atenția și m-au invitat la reflecție. În continuare, voi împărtăși câteva dintre ele.

Psihanalista elvețiană Joan Raphael-Leff (autoarea cărițilorPregnancy: The Inside Story și Spilt Milk: Perinatal Loss and Breakdown – cărți pe care aproape că le știu pe de rost și le-am inclus in bibliografia cursului Psihologie Pre- și Postnatală pe care îl țin în cadrul a două programe masterale din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației) vorbește despre două revoluții aduse de reproducerea umană asistată:

1. pentru prima dată în istorie, conceperea unui copil nu mai presupune în mod necesar un act sexual,
2. În cele mai multe situații, un copil conceput cu material genetic donat este acceptat și dorit de familie, în timp ce un copil rezultat în urma unei relații extraconjugale este respins. Această observație ne invită să reflectăm asupra modului în care definim astăzi filiația, parentalitatea și apartenența.

O altă idee importantă este că în timp ce medicina ajută corpul să conceapă un copil, conflictele emoționale și inconștiente rămân neobservate. Ele continuă să existe și să influențeze experiența viitorilor părinți și copii.

Secret sau intimitate?

În multe familii, reproducerea umană asistată (FIV) este înconjurată de tăcere îndeosebi din cauza rușinii sau a dorinței de a păstra imaginea unei familii „normale/ perfecte”. S-a făcut o distincție importantă între secret și intimitate. Intimitatea protejează experiențe personale și valoroase. Secretul presupune ascunderea unei informații esențiale despre propria istorie. Această diferență devine relevantă mai ales atunci când ne gândim la copiii concepuți prin donare de gameți și la dreptul lor de a-și cunoaște originile.

Despre donatori în reproducerea umană asistată

O temă care a revenit constant în discuții a fost locul psihologic ocupat de donator sau donatoare în viața copilului și a familiei.

Atât părinții, cât și copiii dezvoltă fantasme și reprezentări despre această persoană. Pentru unele mame, donatoarea poate fi trăită ca o figură rivală. Pentru copii, curiozitatea față de donator este adesea însoțită de sentimente de vinovăție și teamă de a nu își răni părinții. Explorarea acestor aspecte depinde în mare măsură de capacitatea părinților de a integra existența donatorului în povestea familiei. Atunci când această figură poate fi recunoscută și simbolizată, dezvoltarea psihologică a copilului este susținută. Atunci când este negată sau transformată într-un subiect tabu, apar dificultăți și complicații.

Copii născuți prin FIV cu donator/ donatoare:

• De obicei, sunt copii născuți sub o presiune emoțională, fizică, financiară, socială atât de mare încât de multe ori ajung să fie investiți cu rolul de producători/ generatori de fericire pentru părinți;
• Fiecare copil are dreptul și poate să își cunoască originile când e vorba de materialul genetic donat. De-a lungul istoriei omenirii, paternitatea a fost un aspect mai puțin cert decât maternitatea, așa cum e exprimat succint în prinicipiul juridic: Mater semper certa este, pater semper incertus. Medicina reproductivă modernă a făcut așadar, ca și mama să poată deveni, în anumite situații, incerta. Actualmente, testarea genetică/ ADN este la îndemâna oricui și face posibilă identificarea atât a mamei, cât și a tatălui, cel puțin din punct de vedere biologic. Totuși, acest lucru nu merge mână în mână cu atitudinea și implicarea maternă/ paternă.
• Psihanalista Eithan-Persico observă prin activitatea sa clinică cum în narațiunile copiilor, donatorul sau mama-surogat nu este reprezentat(ă) ca un potențial partener sexual al părintelui, adică nu apare pe scena oedipiană. În schimb, aceștia sunt reprezentați ca extensii narcisice cu care copilul poate interacționa în joc și prin intermediul cărora se poate apăra împotriva amenințării de a di exclus din cuplul parental.
• Explorarea de către copil a donatorului (Birth Other) depinde de capacitatea părinților de  a conceptualiza această a treia entitate/ persoană și de a o încorpora în narațiunea nașterii lui, în romanul familial.
• Curiozitatea copiilor față de donatori este adesea însoțită de sentimente de vinovăție și anxietate atunci când sunt îngrijorați că gândurile lor ar putea dăuna părinților. Pentru a își proteja părinții, copiii își pot suprima prorpria curiozitate și pot evita să discute despre donator în prezența lor. În cazuri de anxietate extremă, există posibilitatea unei prăbușiri a reprezentării simbolice, care se poate manifesta ca reacții paranoide. Bunăstarea emoțională și mentală a copiilor depinde de capacitatea părinților de a empatiza cu nevoia lor de a se angaja în discuții despre aceste figuri.

Părinți cu copii născuți prin FIV cu material genetic donat:

• După nașterea copiilor, părinții de intenție se chestionează cu privire la îndreptățirea lor în rolul de părinți. Așa cum există o mulțime de moduri în care bărbații poate fi bărbați, femeile femei, tot la fel există o mulțime de moduri în care cineva poate fi mamă sau tată. Astfel, maternitatea și paternitatea sunt văzute mai degrabă drept procese de experiență și construcție decât ca esență feminină sau masculină.
• Legat de cunoașterea donatorului/ donatoarei de către copii, acesta/ aceasta fi recunoscut(ă) și integrat(ă) simbolic, permițând o dezvoltare psihică sănătoasă și acces la diversitate în cadrul vieții de familie.
• De bilioane de ani, oamenii se nasc din 6 oameni – proprii părinți și bunicii (Joan Raphael-Leff).
• Inovația legată de ART, nu e tehnologică, ci ontologică. Ea apare când acceptăm alteritatea în noi înșine și în celălalt și ne lăsăm suprinși de ceea ce e straniu și neliniștitor, în loc să rămânem ancorați în ceea ce ne este familiar, ca altădată.

The father gives birth in many ways! (Bernard This, 1982)

În cabinetul psihoterapeutic:

• Cabinetul terapeutic este un spațiu în care timpul se încolăcește, trecutul se infiltrează în prezent, se repetă, este pus din nou în scenă și are posibilitatea de a fi rescris. Nu e vorba despre eliminarea repetiției, ci despre înțelegerea și transformarea emoțională a trecutului.
• Consultațiile psihologice ar fi bine să rămână independente de clincile de fertilitate ale căror interese financiare și comerciale pot intra în conflict cu reflecția și responsabilitatea.
• Rolul psihologului: facilitarea capacității familiei să își spună povestea, să aibă grijă de fragilitățile lor și să reflecteze asupra propriului rol ca părinte în simptomele copilului. Funcția minții depinde de maturitatea personalității – de capacitatea de a se confrunta cu originile propriei familii și cu capacitatea de a gestiona fantasmele excluderii.
• Terapeutul/ analistul poate fi experimentat de către părinții care doresc păstrarea secretului conceperii copilului ca o figură amenințătoare.
• Departe de a fi un spațiu neutru, psihanaliza este un câmp viu în care două minți inconștiente se întâlnesc și se influențează reciproc. Analistul e implicat în această mișcare. Fără o muncă permanentă asupra propriei persoane, analistul riscă să intre în același ciclu al repetiției pe care pacientul îl aduce în ședință.

Sunt multe aspecte care ne pot speria legat de reproducerea umană asistată (FIV, material genetic (dublu) donat, mame-surogat) – apar anxietăți distopice, și putem alege să plângem după paradisul pierdut. E de ajutor să avem să avem în vedere replica lui Dr. Ian Malcom din Jurassik Park – Life will find a way!